Bateriile care funcționează cu aer ar putea schimba viitorul tehnologiei

de: Daniel Ștefan
27 10. 2018

Bateriile au un viitor luminos pentru că la orizont s-au ivit deja cele care funcționează pe bază de zinc și aer. Bateriile le-ar putea înlocui pe cele litiu-ion pentru că sunt mai durabile și mai ușoare.

Unul dintre dezavantajele care trag mașinile electrice în jos ține de autonomia celor mai bune baterii din prezent. O companie americană produce însă un alt tip de baterii, care ar putea revoluționa domeniul energetic.

Până în 2025, majoritatea vehiculelor electrice ar putea funcționa cu baterii zinc-aer, produse de NantEnergy, un producător care are o viziune total diferită față de sursele de energie.

Bateriile zinc-aer ar putea fi soluția viitorului pentru toate mașinile și electronicele care au nevoie de o sursă de energie reîncărcabilă eficientă. Bateriile zinc-aer ar putea permite mii de reîncărcări, spre deosebire de cele litiu-ion care au o medie de sute de încărcări.

Avantajul bateriilor NantEnergy este că folosesc electricitatea pentru convertirea oxidului de zinc din compoziție în zinc, respectiv oxigen, pentru a genera electroni. În plus, zincul ar avea proprietatea de a rămâne încărcat electric mai mult timp decât litiul.

În timpul procesului de descărcare, bateria convertește energie electro-chimică stocată de zinc tot prin oxidarea zincului cu oxigenul din aer, generând astfel electricitate pentru dispozitivul respectiv.

Proprietarul companiei este americanul de origine chineză Soon-Shiong (66 de ani), care deține și cotidianul Los Angeles Times. Compania sa investește miliarde de dolari în tehnologie și energie, axându-se și pe surse energie regenerabilă, cum ar fi panourile fotovoltaice (unele au ajuns și în Africa).

Există, bineînțeles, și puncte slabe pentru aceste baterii. Cele mai evidente dezavantaje au fost impuse de fezabilitatea fabricării lor și de problemele de încărcare. În plus, deoarece bateriile cu zinc se bazează pe aerul din atmosferă, se pot defecta din cauza aerului murdar sau contaminat. Prin urmare, sunt chiar mai vulnerabile la poluare decât suntem noi, ca ființe.

Totuși, bateriile zinc-aer pot fi mai ușoare decât restul (o caracteristică ce ar fi un real avantaj și în tehnologia telefoanelor) și, spre deosebire de celelalte tipuri de baterii, au doar un singur pol.